Discriminarea femeilor mediator

Într-o serie de comunicate ale Consiliului de Mediere din săptămâna 25 – 31 mai, ni se aduce la cunoștință că inițiativa ”România mediază” se adresează comunităților religioase, cu sprijinul Bisercii Ortodoxe, a Bisericii Greco-Catolice, A Federației Comunității Evreiești din România, a Bisericii Romano-Catolice și a Muftiatului Cultului Musulman.

Dacă termenul de ”comunitate religioasă” se referă la totalitatea preoților, călugărilor și a altor fețe bisericești și este vorba despre conflictele din interiorul religiei credeți că ar accepta un mediator femeie? Aveți cunoștință despre existența vreunui preot femeie în religia ortodoxă? Din câte știu eu, femeile nu pot fi preoți în această religie. Până și în mănăstirile de măicuțe preotul care slujește este bărbat. Iar când spui ”preoteasă” toată lumea știe că este vorba despre soția preotului.
Religia greco-catolică și cea romano-catolică acceptă femei preoți, dar încă sunt putine comparativ cu preoții bărbați. În toate bisericile acestor culte în care am intrat preotul era bărbat. Din câte stiu și Papa este tot bărbat.
Concluzionând, toate pozițiile de decizie sunt ocupate de bărbați. În aceste condiții cui credeți că îi vor acorda încrederea lor: unui mediator femeie sau unui mediator bărbat?
În tradiția evreilor mereu se vorbește despre înțelepciunea Rabinului. Și rabinii sunt tot bărbați. Există insă și posibilitatea ca o femeie sa fie hirotonisita, cu excepția iudaismului ortodox și a ramurilor conservatoare ale iudaismului. Dar și aici regula este Rabinul bărbat. Și întrebarea vine firesc: ce șanse are o femeie mediator?
Modul în care este tratată femeia în religia musulmană este cunoscut. În această situație nici nu mai trebuie să ne punem nici o întrebare. Răspunsul este evident.
În România, până în acest moment nu știu să fie vreo femeie preot în religiile mai sus menționate.
Dacă, însă, este vorba despre conflictele enoriașilor religiilor mai sus menționate, tot nu trebuie să uităm că recomandarea vine din partea preoților. Bineînțeles că sunt persoane respectate cărora li se acordă încredere. Iar pentru a-și menține acest statut au grijă de reputația lor. Și-ar risca reputația recomandând serviciile unui mediator femeie?
Apoi nu este de neglijat faptul că mediatorul ar trebui să fie de aceeași religie cu a comunității din care provin părțile implicate în conflict. E important să înțeleagă dinamica conflictului din perspectiva religiei, pentru că este evident că acest aspect este important pentru părți din moment ce vin în mediere trimiși de preot. Preotul poate recomanda medierea doar celor care în virtutea convingerilor credinței lor participă la slujbe, îndeplinesc cerințele propriei religii și își spun păsurile preotului. Să nu uităm că prin natura profesiei lor, preoții, sunt mediatori.
Revenind la cultul musulman, dar din perspectiva medierii conflictelor din comunitatea religioasă a oamenilor care sunt de această credință, probabilitatea ca mediatorul să fie ales de un bărbat este foarte mare chiar dacă una din părțile conflictului este o femeie. Către cine va înclina balanța când se va alege mediatorul?

Dacă vor preoții să știe de ce religie este mediatorul, de unde vor afla informația? Va apărea un nou câmp în tabloul mediatorilor în care va fi trecută religia fiecăruia dintre noi?
Informația cu privire la convingerile religioase a unei persoane are un statut special. Nu este lipsit de importanță faptul că aparteneța la o religie este inclusă în categoria datelor sensibile cu caracter personal care sunt protejate de legea europeană și națională și a căror prelucrare este ”permisă doar în cazul în care legea aplicabilă prevede garanții corespunzătoare”. Articolul 6 ,Procesarea datelor sensibile, al Convenției 108, ca urmare a propunerilor de modernizare a Convenției, are următorul cuprins:”(1) Prelucrarea datelor genetice, a datelor cu caracter personal referitoare la infracțiuni, condamnări penale și măsurile de securitate aferente, prelucrarea datelor biometrice de identificare unică a persoanei, precum și prelucrarea datelor cu caracter personal pentru informațiile pe care le dezvăluie cu privire la originea rasială, opiniile politice, apartenența sindicală, convingerile religioase sau de altă natură, sănătate sau viața sexuală, este permisă numai în cazul în care legea aplicabilă prevede garanții corespunzătoare, completând cele din prezenta convenție.(2)Garanțiile corespunzătoare împiedică riscurile pe care prelucrarea datelor sensibile le pot aduce intereselor, drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei vizate, în special riscului de discriminare”.
Părerea mea este că într-un domeniu în care profesioniștii sunt bărbați, iar la nivel decizional pozițiile sunt deținute de bărbați șansele de a fi implicate femei mediatori în acest proiect sunt minime.
Eu ca femeie mediator consider că sunt discriminată și că imi este încălcat un drept fundamental. Convingerile religioase, sau lipsa lor, nu sunt impedimente în a fi un bun profesionist. Și mai ales, o femeie mediator nu poate fi discriminată pe criterii de gen și de credință, într-un proiect al unei profesii care prevede că ” Activitatea de mediere se infaptuieste in mod egal pentru toate persoanele, fara deosebire de rasa, culoare, nationalitate, origine etnica, limba, religie, sex, opinie, apartenenta politica, avere sau origine sociala.”– art.3, Legea 192/2006.
Având în vedere că un procent de aproximativ 60% dintre mediatori sunt femei, care este mesajul pe care îl transmite în interiorul profesiei o astfel de inițiativă?
Mă întreb: Cum au dovedit ”mediatorii că doresc și vor să se implice în viața cetății”? Au fost întrebați? Au cerut?
Oare la care cetate face referire președintele CdM? La cetatea bisericii? Cetatea credinței? Sau la cetatea medievală?

ICCJ: Acordul de mediere- cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale

Completul pentru Dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în minuta deciziei nr.9/ 17.04.2015 din dosarul nr.533/1/2015, admite sesizarea formulată de Curtea de Apel București , Secția I Penală, în dosarul nr.9018/4/2014 și stabilește că:
1. în aplicarea dispoziţiilor art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, încheierea unui acord de mediere constituie o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală, distinctă de împăcare;
2. încheierea unui acord de mediere în condiţiile Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator poate interveni în tot cursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii penale.”
Această decizie recunoaște medierea ca fiind o procedură de sine stătătoare, distinctă de împăcare, încheierea acordului de mediere pe latura penală înlăturând răspunderea penală, alături de retragerea plângerii prealabile și de impăcare. Altfel spus, medierea nu este un mijloc de ajunge la retragerea plângerii prealabile sau la împăcare(așa cum sunt ele prevăzute in art. 158 și 159 Cod Penal) ci o alternativă a acestora.
Conform prevederilor legale impăcarea poate interveni doar până la citirea actului de sesizare a instanței , pe cand acordul de mediere poate interveni oricând pe parcursul procesului penal. Este de la sine înțeles ca efectele juridice ale acordului de mediere vor fi diferite , în funcție de etapa în care este procesul penal. Precizarea făcută de ICCJ corespunde și cu faptul că atât legea medierii cât și Codul de Procedură Penală nu prevăd un termen limită până la care poate interveni acordul de mediere in astfel de cauze.
Este adevărat că medierea se adresează conflictului dintre părțile-subiecți procesuali principali- și că oferă posibilitatea recuperării prejudiciului, acordând atenție nevoilor victimei, pedepsirea infractorului nefiind unul dintre obiectivele procedurii medierii. Putem spune că astfel de demersuri țin de forma de justitie restaurativă nu de justiția retributivă. Cu alte cuvinte se mediază conflictul și nu infracțiunea.
Decizia ICCJ-ulu devine obligatorie odată cu publicare ei în Monitorul Oficial.
Consider ca decizia este în spiritul legii si al medierii.
Dar iată că, la doar o lună distanță, Secția I Penală a Curții de Apel București, în dosarul nr. 24569/302/2014 (111/2015 ), având ca obiect procesual fapta de inșelăciune (art. NCP)- latura civilă, a sesizat, din oficiu, Curtea Constituțională cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a disp art.16 alin.1 lit.g teza finală din CPP şi art.67 din Lg.192/2006. Urmărind istoricul cauzei am constatat ca e vorba despre acelasi complet care a formulat sesizarea către Completul pentru Dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în data de 9 martie 2015, sesizare soluționată prin decizia din 17 aprile 2015, menționată la începutul acestui articol. În același dosar, la termenul din 20 aprilie 2015, s-a amânat judecarea cauzei pentru a da posibilitatea unuia dintre inculpați să incheie acorduri de mediere cu două dintre persoanele vătămate. În soluția pe scurt a instantei după sedinta din 18.05.2015 nu se precizează dacă au fost sau nu depuse acorduri de mediere în cauză.
Articolele cuprinse in sesizarea Secției I Penală a Curții de Apel Bucuresti către Curtea Constituțională sunt referitoare la mediere. Articolul 16 din CPP- Cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale, la litera g prevede:”g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii;”, iar articolul 67 din Legea 192/2006 modificată și completată conține dispozițiile speciale cu privire la medierea în cauzele penale : ” Art. 67
(1) Dispoziţiile din prezenta lege se aplică şi în cauzele penale, atât în latura penală, cât şi în latura civilă, după distincţiile arătate în prezenta secţiune.
(2) În latura penală a procesului, dispoziţiile privind medierea se aplică numai în cauzele privind infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
(3) Părţile şi subiecţii procesuali nu pot fi constrânşi să accepte procedura medierii.

Incă nu se cunosc motivele pentru care este invocată această excepție de neconstituționalitate , dar acest demers, ulterior precizărilor ICCJ-ului, poate însemna că decizia nu a fost pe placul magistraților care compun completul S1 C1 A.

Consiliul de Mediere nu a făcut publică pozitia sa în demersul inițiat de Curtea de Apel București.

 

Sisteme publice de ADR in Romania

In cadrul Agendei Digitale Europenene, in primul pilon- Piata Unica Digitala, una dintre actiuni este dedicata explorarii posibilitatilor de solutionare alternativa a litigiilor(ADR). Actiunea viza explorarea initiativei privind solutionarea alternativă a litigiilor consumatorilor in UE in vederea adoptării unei propuneri legislative până la sfârșitul anului 2011 și propunea implementarea unui sistem la nivelul UE de soluționare a litigiilor online pentru tranzacțiile eCommerce transfrontaliere pana in 2012.

Solutionarea alternativa a disputelor(ADR)

Conform studiilor la nivel european, in anul 2009 numai 8% dintre consumatorii UE au cumparat bunuri si servicii online de la firme din alte state membre ale uniunii. Acest procent dovedeste lipsa de incredere in achizitiile transfrontaliere online.
Aproximativ 70% dintre consumatori cred ca ar fi mai greu de rezolvat problemele atunci cand fac cumparaturi dintr-unalt stat membru. Evident, consumatorii au nevoie sa se reasigure ca, daca lucrurile nu merg bine, pot obtine despagubiri, in ciuda implicarii unor jurisdictii diferite.
Solutionarea alternativa a conflictelor ( in ambele sale variante- off si on line) este un mecanism in afara instantelor , implicand de obicei o a treia parte, care ajuta la rezolvarea situatiei atunci cand cele doua parti ale disputei nu cad de acord. Prin ADR se pot obtine despagubiri simplu, rapid si cu costuri reduse pentru consumatori, fiind, de asemenea, un instrument vital pentru mentinerea reputatiei in afaceri.
Chiar daca exista mai mult de 750 de forme de ADR-uri in statele membre ale UE (care lucreaza diferit si se numesc diferit- arbitraj, conciliere, mediere, ombudsmen), solutionarea alternativa a conflictelor nu si-a atins potentialul maxim. Motivele constau in diferentele sectoriale si geografice de acoperire ARD, apoi datorita faptului ca intreprinderile si consumatorii nu stiu despre aceste alternative si pentru ca nu toate intreprinderile sunt pregatite sa apeleze la mijloace alternative de solutionare a conflictelor.

SAL si SOL

Directiva 2013/11/EU a Parlamentului European si a Consiliului  precum si Regulamentul 524/2013 pentru litigiile de consum au intrat în vigoare în iulie 2013 si se vor aplica din 9 ianuarie 2016.
Asteptarile in ceea ce priveste utilizarea SAL si SOL sunt de incurajare si stimulare a consumatorilor pentru achizitiile online inclusiv de la comercianti stabiliti in alte tari ale UE, adica de dezvoltare a comertului online si transfrontalier, oferind si solutii la problemele generate de achizitionarea de produse si servicii de pe piata unica. Deoarece toti consumatorii din UE au drepturi egale pentru despagubirea consumatorilor, ar trebui sa existe unitati SAL de calitate pentru toate litigiile consumatorilor, din toate statele membre, iar comerciantii si consumatorii ar trebui sa fie informati despre aceste posibilitati. Doar conflictele din domeniile sanatatii si al educatiei nu intra sub incidenta directivei privind SAL.

Solutionarea alternativa a disputelor in Romania

Am cautat informatii despre cine ofera si ce ofera in materie de ADR in Romania.Cine sunt cei care pot solutiona dispute intre consumatori si intreprinderi in afara curtii, indeplinind criteriile de calitate ale Comisiei si in conformitate cu autoritatile nationale? Am avut o mare surpriza. Pe site-ul Comisiei Europene este inregistrata Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii(ANCOM) ca fiind singurul organism responsabil cu intelegerile in afara curtii pentru conflictele consumatorilor ( in conformitate cu Recomandarea Comisiei 98/257/EC).
Recomandarea 98/257/CE a Comisiei din 30 martie 1998 privind principiile aplicabile organismelor responsabile cu soluţionarea extrajudiciară a litigiilor referitoare la consum instituie urmatoarele principii in solutionarea extrajudiciara a conflictelor:

– Independenta si expertiza organismului;
– Transparenta procedurii si a functionarii organismului;
– Eficacitatea, rapiditatea, gratuitatea sau costul scazut al procedurii. In plus, recurgerea la un avocat sau la un reprezentant legal trebuie sa fie facultativa, desi fiecare parte are dreptul de a-si apara punctul de vedere;
– Legalitatea deciziilor, care trebuie sa respecte legile privind protectia consumatorilor;
– Caracterul echitabil al procedurii, pentru fiecare parte implicata;
– Promovarea procedurilor extrajudiciare de solutionare a conflictelor (mediere, conciliere sau arbitraj).
Ce legatura exista intre ANCOM si activitatea de ADR?
Indeplineste ANCOM-ul principiile enuntate in recomandare?
Am insistat pe detaliile activitatii de ADR in Romania si am aflat ca „1. Mecanisme alternative de soluționare a litigiilor (ADR) România are două sisteme publice de ADR: Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor care se ocupă de litigii individuale ale consumatorilor și Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații din România care soluționează cererile din sectorul comunicațiilor electronice. Au fost identificate lacune în special în sectoarele serviciilor financiare, ale transportului și turismului și al serviciilor poștale.

Acum incepe sa fie clar de ce se ocupa Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor de implementarea directivei SAL si SOL: pentru ca este unul din cele doua sisteme publice de ADR(???/?!!!). Bine de stiut.

Si totusi, Legea 192/2006 prevede ca disputele din domeniul protectiei consumatorilor pot fi rezolvate prin mediere. De ce nu le mediaza ANPC-ul?

Ofera cele doua sisteme publice de ADR servicii de solutionare alternativa a conflictelor?

Care este interesul oferirii unor astfel de informatii pe site-ul Comisiei Europene?
Pentru a creste confuzia in ceea ce priveste oferta de ADR in Romania, pe site-ul www.e-justice.europa.eu la sectiunea „Medierea ” – unde se precizeaza ca „Guvernul roman si practicienii in drept sunt constienti de avantajele medierii”- este mentionat Consiliul de Mediere. Nu putea sa lipseasca Tabloul Mediatorilor care este disponibil pe site-ul Consiliului de Mediere si al Ministerului Justitiei. Doar ca link-ul catre site-ul Ministerului Justitiei pentru accesarea Tabloului Mediatorilor ne arata ca din pagina oficiala a ministerului lipseste cu desavarsire Tabloul mediatorilor. Gasim liste cu traducatori si interpreti autorizati, notari, experti judiciari, executori judecatoresti, experti criminalisti, operatori autorizati ai A.E.G.R.M precum si link-uri utile catre Tabloul Avocatilor, Uniunea Nationala a Barourilor din Romania, Portalul European de Justitie, calculator de taxe judiciare de timbru, etc. Nici urma de mediere, tablou al mediatorilor, Consiliu de Mediere. Este mentionat faptul ca: ”Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv”, iar ultima actualizare este din 10 noiembrie 2013 .

Cine are in atributie aceasta sarcina pentru Romania?
De ce nu mai este tabloul mediatorilor pe site-ul Ministerului Justitiei?
In baza informatiilor adunate de pe site-urile oficiale ale UE am ajuns la concluzia ca in Romania exista doua sisteme publice de ADR (ANCOM si ANPC) si medierea. Nu exista insa pe site-urile oficiale ale celor doua sisteme publice de ADR nici o oferta de astfel de servicii.
Cerintele Regulamentului 98/257/CE cat si obiectivele directivei SAL si SOL sunt indeplinite doar activitatea de mediere, asa cum este reglementata de Legea 192/2006 cu modificarile si completarile ulterioare.
Si totusi consumatorii si comerciantii romani nu sunt informati despre aceste posibilitati la indemana lor.
Oare mai este suficient timpul ramas pana in iulie 2015 si ianuarie 2016?

 

Vor fi nevoiți comercianții și consumatorii din România să apeleze la serviciile mediatorilor din alte țări?

Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene prevede că „Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești, în conformitate cu condițiile stabilite de prezentul articol. Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, public și într-un termen rezonabil, în fața unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege. Orice persoană are posibilitatea de a fi consiliată, apărată și reprezentată. Asistența juridică gratuită se acordă celor care nu dispun de resurse suficiente, în măsura în care aceasta este necesară pentru a-i asigura accesul efectiv la justiție”- articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Această prevedere îi include pe consumatorii care accesează sau utilizează serviciile online.
Internetul nu se oprește la frontieră. De accea este nevoie să beneficiem de cele mai bune oferte, afaceri și servicii oriunde am fi în Europa, fără a fi blocați geografic. Firmele trebuie să aibă capacitatea de a vinde și de a împărtăși ideile lor strălucite în toată Uniunea Europeană. În mai 2015, Comisia Europeană va finaliza strategia pentru piața unică digitală.
Agenda Digitală pentru Europa 2020, care este unul dintre cei șapte piloni ai Strategiei pentru Europa 2020, prevede că orice persoană ale cărei drepturi și libertăți garantate de legislația europeană sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe.
Pentru crearea cadrului propice implementării unei piețe unice digitale și creșterea încrederii cetățenilor UE în tranzacțiile online este prevăzută și posibilitatea consumatorilor de a soluționa un litigiu referitor la o operațiune online în afara unei instanțe de judecată prin intervenția unor entități de soluționare alternativă a litigiilor. Comisia Europeană a adoptat o Directivă pentru soluționarea alternativă a litigiilor (SAL) pentru a asigura disponibilitatea entităților SAL (entități extrajudiciare) în cazul litigiilor contractuale dintre comercianți și consumatori, decurgând din vânzarea de bunuri sau furnizarea de servicii pe piața unică. Platforma pentru soluționarea online a litigiilor (SOL) va fi înființată la nivelul Uniunii Europene, va putea fi accesată direct online de către consumatori și comercianți, cu scopul de a-i ajuta să soluționeze litigiile contractuale decurgând din operațiunile online, prin intermediul unei entități SAL.
În special pentru soluționarea litigiilor privind operațiunile de plată, consumatorii online au acces la procedurile specifice de soluționare extrajudiciară a litigiilor, existente în toate statele membre. În ceea ce privește furnizarea de rețele și servicii de comunicații electronice, statele membre trebuie să pună la dispoziția consumatorilor proceduri extrajudiciare transparente, nediscriminatorii, simple și necostisitoare de tratare a litigiilor nesoluționate cu furnizorii de servicii și referitoare la condițiile contractuale și/sau la executarea unui contract.
În cazurile transfrontaliere, consumatorii online sunt încurajați să recurgă la un proces de mediere care va rămâne confidențial și va asigura părților la un acord posibilitatea de a solicita declararea caracterului executoriu al conținutului acestuia. Dacă încercarea de soluționare a unui litigiu prin mediere eșuează, consumatorul nu este împiedicat să inițieze o procedură judiciară, ca urmare a expirării unor termene de decădere sau de prescripție.

Agenda Digitală pentru România 2020 și mediere

În 26 februarie 2015, Ministerul pentru Societatea Informațională, a lansat în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale privind Agenda Digitală pentru România 2020. În secțiunea 4.1.4 Linii Strategice de Dezvoltare, la poziția CO4- Rezolvarea facilă a abuzurilor și litigiilor specifice eCommerce, la linia de acțiune – Pregătirea cadrului de reglementare care ar permite soluționarea disputelor cauzate de mijloacele online, cu ajutorul instrumentelor disponibile în mijloacele online și în afara curților de justiție, conform recomadărilor Uniunii Europene (Operațională), regăsim la descriere: incidența abuzurilor cu privire la comerțul online este semnificativă, și modalitatea de soluționare a acestora este înceată și dificilă, având încă loc conform regimului clasic de intervenție din partea instanței judecătorești. Coordonator al acțiunilor pe această linie este Ministerul pentru Societatea Informațională, iar responsabili sunt: Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului; Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri; Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Afacerilor Interne.
Se poate constata cu ușurință că în Strategia Națională privind Agenda Digitală pentru România 2020 a dispărut termenul specific de mediere atunci când se vorbește despre soluționarea disputelor în afara curților de justiție, iar între cei responsabili pentru implementarea și pregătirea cadrului de reglementare a soluționării disputelor provenite din comerțul online nu se regăsește și Consiliul de Mediere.
Așa cum știm, ANPC a fost desemnat pentru implementarea Directivei SAL și SOL. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor este o instituţie publică şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea Ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri.
Ce altă modalitate există, cu excepția medierii, care să poată fi folosită în mediul online, în litigii transfrontaliere și în afara curților de justiție?
De ce este ocolit termenul de mediere atunci când se face referire la modalități alternative de soluționare a disputelor și conflictelor?
Medierea este alternativa care îndeplinește cerințele prevăzute în Agenda Digitală Europa 2020 pentru pregătirea pieței unice digitale. Și cu toate acestea, este ocolită la noi în țară.
Își vor putea desfășura activitatea enitățile SAL fără mediatori?

Se poate soluționare online a litigiilor comerciale fără mediere?

Vor fi nevoiți furnizorii și consumatorii din România să apeleze la serviciile mediatorilor din alte țări?
Se pare că la noi în țară încă nu este luată în serios instituția medierii. UE insistă pe utilizarea medierii în cât mai multe situații, tocmai pentru că procesele durează și costă mult dar și pentru că armonizarea legislativă este laborioasă și anevoioasă, dar autorităților românești nici că le pasă. Ca și când nu si-ar dori ca proprii cetățeni să aibă parte de aceleași drepturi ca toți cetățenii europeni. Parcă nu am face si noi parte din această uniune. Probabil se așteaptă până la declașarea unei proceduri de infringement. Și atunci se va face repede, repede ceva. Cât să fie făcut.

Mai contează dacă va fi și funcțional?

Mediator in perioada alegerilor pentru Consiliul de Mediere

Se stia ca vor fi alegeri in 2015, inca din 2011, adica de la alegerile trecute. Atunci, perioada mandatului pentru Consiliul de Mediere era de 2 ani. Intre timp mandatul a fost stabilit pentru 4 ani. Trebuiau sa fie alegeri in 2013 pentru ca se termina mandatul celor care au fost alesi in 2011. Nu au fost. A fost doar hotararea de prelungire a mandatului CdM-ului in functie, pe legea civila care nu se aplica retroactiv. Se stia ca vor fi alegeri in 2015. Decizia CCR-ului nu a facut altceva decat sa oblige organizarea lor aproximativ cu 7-8 luni mai devreme.

Ce am constatat in organizarea acestor alegeri a fost lasatul pe ultima clipa a organizarii lor. Consider ca momentul potrivit pentru inceperea pregatirii alegerilor era cel in care dosarul a ajuns pe masa CCR-ului. Strategia de organizare a alegerilor putea fi pregatita din timp si ar fi fost folosita mai devreme(in caz de declarare a neconstitutionaitatii prelungirii mandatului) sau mai tarziu(adica atunci cand ar fi expirat prelungirea mandatului), dar tot in cursul anului 2015. Continuă lectura