ICCJ: Acordul de mediere- cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale

Completul pentru Dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în minuta deciziei nr.9/ 17.04.2015 din dosarul nr.533/1/2015, admite sesizarea formulată de Curtea de Apel București , Secția I Penală, în dosarul nr.9018/4/2014 și stabilește că:
1. în aplicarea dispoziţiilor art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, încheierea unui acord de mediere constituie o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală, distinctă de împăcare;
2. încheierea unui acord de mediere în condiţiile Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator poate interveni în tot cursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii penale.”
Această decizie recunoaște medierea ca fiind o procedură de sine stătătoare, distinctă de împăcare, încheierea acordului de mediere pe latura penală înlăturând răspunderea penală, alături de retragerea plângerii prealabile și de impăcare. Altfel spus, medierea nu este un mijloc de ajunge la retragerea plângerii prealabile sau la împăcare(așa cum sunt ele prevăzute in art. 158 și 159 Cod Penal) ci o alternativă a acestora.
Conform prevederilor legale impăcarea poate interveni doar până la citirea actului de sesizare a instanței , pe cand acordul de mediere poate interveni oricând pe parcursul procesului penal. Este de la sine înțeles ca efectele juridice ale acordului de mediere vor fi diferite , în funcție de etapa în care este procesul penal. Precizarea făcută de ICCJ corespunde și cu faptul că atât legea medierii cât și Codul de Procedură Penală nu prevăd un termen limită până la care poate interveni acordul de mediere in astfel de cauze.
Este adevărat că medierea se adresează conflictului dintre părțile-subiecți procesuali principali- și că oferă posibilitatea recuperării prejudiciului, acordând atenție nevoilor victimei, pedepsirea infractorului nefiind unul dintre obiectivele procedurii medierii. Putem spune că astfel de demersuri țin de forma de justitie restaurativă nu de justiția retributivă. Cu alte cuvinte se mediază conflictul și nu infracțiunea.
Decizia ICCJ-ulu devine obligatorie odată cu publicare ei în Monitorul Oficial.
Consider ca decizia este în spiritul legii si al medierii.
Dar iată că, la doar o lună distanță, Secția I Penală a Curții de Apel București, în dosarul nr. 24569/302/2014 (111/2015 ), având ca obiect procesual fapta de inșelăciune (art. NCP)- latura civilă, a sesizat, din oficiu, Curtea Constituțională cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a disp art.16 alin.1 lit.g teza finală din CPP şi art.67 din Lg.192/2006. Urmărind istoricul cauzei am constatat ca e vorba despre acelasi complet care a formulat sesizarea către Completul pentru Dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în data de 9 martie 2015, sesizare soluționată prin decizia din 17 aprile 2015, menționată la începutul acestui articol. În același dosar, la termenul din 20 aprilie 2015, s-a amânat judecarea cauzei pentru a da posibilitatea unuia dintre inculpați să incheie acorduri de mediere cu două dintre persoanele vătămate. În soluția pe scurt a instantei după sedinta din 18.05.2015 nu se precizează dacă au fost sau nu depuse acorduri de mediere în cauză.
Articolele cuprinse in sesizarea Secției I Penală a Curții de Apel Bucuresti către Curtea Constituțională sunt referitoare la mediere. Articolul 16 din CPP- Cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale, la litera g prevede:”g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii;”, iar articolul 67 din Legea 192/2006 modificată și completată conține dispozițiile speciale cu privire la medierea în cauzele penale : ” Art. 67
(1) Dispoziţiile din prezenta lege se aplică şi în cauzele penale, atât în latura penală, cât şi în latura civilă, după distincţiile arătate în prezenta secţiune.
(2) În latura penală a procesului, dispoziţiile privind medierea se aplică numai în cauzele privind infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
(3) Părţile şi subiecţii procesuali nu pot fi constrânşi să accepte procedura medierii.

Incă nu se cunosc motivele pentru care este invocată această excepție de neconstituționalitate , dar acest demers, ulterior precizărilor ICCJ-ului, poate însemna că decizia nu a fost pe placul magistraților care compun completul S1 C1 A.

Consiliul de Mediere nu a făcut publică pozitia sa în demersul inițiat de Curtea de Apel București.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s