Cât de clară este noţiunea de mediator autorizat în România?

Se spune adesea că mediatorii ar putea prelua activităţi pe care le desfăşoară reprezentanţii altor profesii liberale. Complet greşit!

Mediatorul, spre deosebire de avocaţi, notari sau chiar judecători, analizează conflictul dintre părţi prin perspectiva propriei experienţe de viaţă, completată de cunoştinţele de natură profesională, plecând de la un principiu foarte simplu – există o cale de înţelegere.

Mediatorul nu interpretează legi, nu verifică legalitatea actelor, nu spune “aşa este bine” sau “aşa este rău”. Mediatorul ascultă, pune întrebări şi creează o cale prin care părţile ajung singure la o soluţie pe care altfel nu ar putea să o găsească. Şi, de cele mai multe ori, soluţia la care părţile ajung în faţa mediatorului nu ar fi putut fi obţinută pe calea instanţei.

Mediatorul nu soluţionează doar conflictele care ar putea sau au fost deja deduse judecăţii. Prin mediere pot fi soluţionate o multitudine de conflicte. Câteva exemple: accesiunea real imobiliară unde terenul este bun principal, construcţii fără autorizaţie în cazul cărora amenda se prescrie după 2 ani, conflicte comerciale, creanţe, conflicte între asociaţii firmelor, probleme privind protecţia consumatorilor, conflicte de familie, conflicte de la locul de muncă – între colegi sau între manageri şi angajaţi, conflicte transfrontaliere, conflicte legate de protecţia mediului etc.

În mod firesc, într-o profesie liberală cum este profesia de mediator, dată fiind diversitatea problemelor care pot fi soluţionate prin mediere, ar trebui să existe noţiunea de specializare. Fiecare mediator, odată ce acumulează experienţă îşi va da seama că este mai potrivit să medieze doar conflicte de familie sau poate, doar conflicte de muncă ori conflicte comerciale.

Dezinteresul Consiliului de Mediere care, prin atribuţiile sale ar fi trebuit să prevadă această situaţie, a dus însă la scindarea noţiunii de mediator şi la apariţia a numeroase forme ale acestui termen în Clasificarea Ocupaţiilor din România. Avem aşadar mediator şcolar, consilier mediator, mediator sanitar, mediator social şi, în fine, mediatorul – cel care corespunde noţiunii de mediator autorizat reglementată prin Legea 192/2006.

Din punctul meu de vedere, noul Consiliu de Mediere va trebui să realizeze o unificare a acestor termeni. După cum există doar o singură menţiune la avocat în Clasificarea Ocupaţiilor din România, tot astfel, trebuie să existe doar o singură menţiune referitoare la mediator.

Oricare ar fi domeniul în care mediatorul autorizat ar dori să se specializeze, Consiliul de Mediere trebuie să îi pună la dispoziţie acestuia căile prin care să se specializeze şi orice instituţie care doreşte să apeleze la mediatori să o poată face fără rezerve.

Această abordare va duce la eliminarea oricăror confuzii cu care ne confruntăm în prezent şi la fundamentarea noţiunii de mediator şi în România.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s