Despre indemnizațiile membrilor Consiliului de Mediere

Unul dintre subiectele cel mai des discutate de mediatori în ultimii ani a fost cel al indemnizațiilor membrilor Consiliului de Mediere. În condițiile în care nu s-au făcut publice niciun fel de cifre oficiale din 2011 și până în noiembrie 2014, și atunci, după multe insistențe ale colegilor mediatori, nici nu e de mirare.

Și nu a mirat pe nimeni nici vehemența cu care ne-am revoltat cu toții atunci când au apărut primele semne de transparență, tardive și cu iz electoral. Pentru ce s-au plătit indemnizații de 4.000 – 6.000 de lei?

Dacă ar fi existat rezultate, atunci nu ne-am fi simțit ca și când acești bani au fost încasați, fără merit, din munca noastră. Pentru că activitățile care au rezultate merită răsplătite. Fiecare mediator se bucură și de succesul unei medieri, dar și de faptul că munca sa îi permite să ducă un trai decent.

Așadar, problema indemnizațiilor și salariilor în noul Consiliu de Mediere trebuie rezolvată cât se poate de curând. Cum? Prin publicarea întregii scheme de personal a Consiliului de Mediere, a fișelor de post și a indemnizațiilor, respectiv salariilor plătite până acum. Apoi, prin corelarea fișelor de post cu activitățile practice pe care trebuie să le deruleze Consiliul de Mediere și, implicit, membrii săi, potrivit atribuțiilor stabilite prin lege și regulamentul de organizare și funcționare. În paralel este necesară realizarea unei analize a resurselor financiare de care dispune Consiliul de Mediere în prezent și de care ar putea dispune în următorul an. Aceste informații fac posibilă restabilirea, pe criterii clare – atribuții, responsabilități și rezultate – a întregii scheme de personal, precum și întocmirea unui proiect de indemnizațiiși salarii conforme cu realitatea.

Toate aceste informații trebuie aduse la cunoștința întregului corp profesional și orice propunere privind noile indemnizații șii salarii, cu motivările aferente, trebuie să aibă acordul mediatorilor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s