Este mai greu sa repari o greseala decat sa nu gresesti de la inceput

Medierea este in criza. Cred ca, asa cum s-a mai spus, doua decizii de admitere a unor exceptii de neconstitutionalitate referitoare la prevederi din Legea nr. 192/2006 privind medierea siorganizarea profesiei de mediator arunca institutia medierii intr-un con de umbra.

Iar institutia medierii este oricum la inceput – da, pentru ca nu are vechimea institutiilor din Codul penal ori din cel civil si nici nu este atat de bine inradacinata ca acestea in mentalitatea romanilor. Ori, daca inca de la inceput apar greseli.. cum ne putem astepta, ori chiar spera, la promovare, constientizare, utilizare a medierii!?

Primul pas ar fi deci „repararea” greselilor – legislativ, dar si la nivel de informare. Apoi, spre deosebire de domeniul strict juridic, in mediere nu se poate vorbi de practici unitare – caci medierea in esenta ei este atat de diversificata. Insa, se poate vorbi despre o atitudine unitara. De la cei mai recent admisi in profesie mediatori, pana la organismele de reglementare.

Atitudinea unitara inseamna scopuri comune si daca scopul este comun pentru toti mediatorii, atunci avem si certitudinea reusitei.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s